Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să anunț colegii că inițiatori ai acestui proiect de lege sunt domnul Petru Lakatos, fost deputat, Márton Árpád, Barbu Sulfina, Nicolăescu Eugen, Aura Vasile, Máté András și Antal István.
Propunerea legislativă vizează modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Experiența de zece ani acumulată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 arată că, de foarte multe ori, normele de aplicare emise pe baza legii conțin prevederi care contravin spiritului sau chiar prevederilor legilor respective.
Pentru eliminarea inadvertențelor menționate prin prezenta inițiativă legislativă se propune ca: proiectele de lege inițiate de guvern la depunerea lor la Parlament să fie însoțite de proiectele normelor de aplicare a legilor respective, dacă sunt necesare norme de aplicare. Ordonanțele de urgență adoptate de guvern, la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, să fie însoțite de normele de aplicare aferente, dacă sunt necesare norme de aplicare.
Acest lucru va permite o analiză mai temeinică în Parlament a proiectului de lege sau a ordonanței de urgență, cunoscând deja și detaliile modului de aplicare.
Această inițiativă legislativă are raport de respingere, dat de comisia de fond, și v-aș propune, domnule președinte, ca această inițiativă legislativă să fie retrimisă la comisie din două motive:
1. Eu nu am fost chemată la dezbaterile pe fond ale acestui proiect de lege pentru a putea să îmi susțin punctul de vedere și de ce am inițiat această inițiativă legislativă, iar al doilea lucru, cred că trebuie să ne aplecăm cu toată responsabilitatea asupra acestei inițiative legislative, fiind un fapt cunoscut că se solicită de-a lungul tuturor guvernelor de către parlamentari și Parlament ca în momentul în care se aprobă o lege și primește votul Camerei Deputaților și după ce este publicată în Monitorul Oficial, să nu se completeze legea de către orice funcționăraș, de către orice directoraș care are un anumit interes sau reprezintă interesele unor grupuri.
De aceea, cred că venim în ajutorul guvernelor, celui de astăzi, tranzitoriu, celorlalte care și-au desfășurat activitatea și celor care vor veni și vor conduce foarte bine România, comparativ cu Guvernul de astăzi, să putem să aprobăm normele ca, în momentul în care Guvernul publică o ordonanță de urgență, ea să se pună în practică așa cum se dorește în acea ordonanță, și nu după câteva luni să apară normele, după ce ordonanța și-a făcut efectul.
Deci, solicit, domnule președinte, retrimiterea la comisie, cu solicitarea de a fi convocată pentru ședința în care se va dezbate această inițiativă legislativă.
Văd că domnul Cezar Preda nu a apărut, așa că, ținând cont de faptul că mai avem o jumătate de oră, să începem dezbaterile pe acest proiect de lege, ca să ne putem exprima punctul de vedere.