Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2008
Informare · informare
Dragoș Ujeniuc
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să încep prin a vă spune că la începutul declaratei lupte anticorupție căzusem într-o admirație față de acest demers declamat de cei care, chipurile, se erijau în inițiatorii unei asemenea lupte.
Dacă pe parcurs am încercat percepții diferite cu privire la modul în care se desfășoară această luptă anticorupție, în ultima vreme și mai cu seamă de când am fost numit din partea Grupului Partidului Național Liberal pentru a face parte din subcomisia Comisiei juridice pentru cercetarea, studierea celor două dosare, al lui Miron Mitrea și al lui Adrian Năstase, vă mărturisesc că am ajuns foarte repede și mai precis la concluzia că într-adevăr se luptă al dracului de bine cu corupția, dar numai pe sticlă, numai la televizor.
Pentru că, fără să intru în amănunte, știu că ar fi plictisitor orice expozeu mai îndelungat, fie de specialitate, fie cu privire la considerații de ordin propriu, v-ar plictisi, și atunci mă abțin și mă rezum numai la a vă spune că, după o viață de profesie numai juridică, numai în penal, cei 38 de ani îmi dau dreptul să trec direct la o concluzie și să vă spun așa: nu există profesionalism în cele două dosare, mă refer acum cu precădere la dosarul lui Miron Mitrea, nu există nicio garanție că dosarele penale în România încap pe mâna unor profesioniști, iar felul demonstrativ în care DNA-ul înțelege să-și facă treaba, o spun cu toată răspunderea, mă face să mă întreb tot mai vârtos ce se întâmplă, ce rol are acest organism în România.
În sfârșit, referitor la dosarul domnului deputat Mitrea, eu vă spun, trec la un sentiment de simpatie fățișă pentru domnul Miron Mitrea, pentru curajul, pentru poziția pe care a adoptat-o astăzi, pentru că ne-a scutit pe noi de îndelungi comentarii și dezbateri care să configureze un punct de vedere sau altul. Întâmplător sunt unul dintre aceia care îi voi respecta opțiunea fără rezerve, pentru că am dezavuat întotdeauna abaterea de la principiul constituțional că oamenii sunt egali în fața legii și că o lege a responsabilității ministeriale ne-ar putea despărți în buni și răi, în unii care putem fi cercetați sau urmăriți penal numai cu acordul unei puteri oarecare, cum ar fi Camera Deputaților sau Președintele României.
Spuneam că e salutară poziția domnului deputat Mitrea și eu, personal, îl felicit pentru curajul pe care l-a avut exprimându-și astăzi poziția, dar, la fel ca și în Comisia juridică, spre auzul dumneavoastră, vreau să îmi exprim un gând pe care l-am exprimat, cum spuneam și atunci, că este foarte riscant – și aici îl felicit pentru curajul dumnealui, că a avut curajul să zică: „Domnule, vreau să dispară din jurul meu nebuloasa și să mergem pe făgașul normal”. Poziția mi se pare foarte corectă, dar aceasta într-o stare de normalitate, dacă ai de a face cu profesioniști, cu organe care își văd de treaba lor și nu stau cu urechea la mai știu eu ce telefon sau la cine știe ce intervenție din partea unora care le definește, le stabilește soarta.