Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2010
Informare · informare
Vasile Popeangă
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea se adresează domnului ministru Ioan Nelu Botiș și se referă la neplata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a salariilor asistenților personali pentru perioada august–octombrie 2010.
Domnule ministru,
Legea nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede expres că: „Persoanele cu handicap, în înțelesul prezentei legi, sunt acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în
mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale”.
De asemenea, în art. 35 din Legea nr. 448/2006 se specifică următoarele: „Persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal”.
În conformitate cu această lege, la nivelul municipiului Târgu-Jiu sunt înregistrate un număr de 517 persoane. Sumele repartizate acestor persoane pentru anul 2010 au ajuns doar pentru primele 7 luni, ianuarie–iulie 2010, iar pentru restul de luni, august–decembrie, în acest moment nu există prevederi bugetare.
Deși în prima parte a anului 2010 au fost unele întârzieri în efectuarea plăților, situațiile au fost rezolvate favorabil. Din documentele, dar și din informațiile pe care le dețin, rezultă că, momentan, nu există posibilitatea de plată a drepturilor acestor persoane, având în vedere lipsa prevederilor bugetare la nivelul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Este de remarcat faptul că Primăria Târgu-Jiu a avut repartizate sume din TVA din care putea plăti și aceste indemnizații, dar Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj a indisponibilizat suma de 3.900.000 de lei.
Pentru plata indemnizației persoanelor cu handicap până la sfârșitul anului 2010, Primăriei Târgu-Jiu îi mai sunt necesare aproximativ 1.500.000 de lei.
Prin urmare, dacă o parte din suma indisponibilizată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj ar fi rămas la primărie, aceasta putea să-și îndeplinească obligațiile legale față de persoanele cu handicap și asistenții personali ai acestora.
În raport cu cele prezentate, vă interpelez, domnule ministru, să-mi comunicați în ce măsură se pot asigura fonduri necesare pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a salariilor asistenților personali pentru lunile august–octombrie 2010.
Având în vedere că subiectul este foarte delicat, întrucât există o restanță de circa 3 luni în plata acestora, doresc ca răspunsul să-mi fie comunicat în scris și dacă se poate rezolva problema cât mai urgent.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .