Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2009
Informare · Trimis la votul final
Daniela Popa
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat.
Doamna deputat Grațiela Leocadia Gavrilescu, Grupul parlamentar al PNL, a adresat o interpelare Ministerului Sănătății, cerând precizări privind situația medicamentelor care se eliberează în regim compensat.
Din partea Ministerului Sănătății, răspunde domnul secretar de stat Cristian Anton Irimie.
Domnule secretar de stat, aveți cuvântul, vă rog.
## **Domnul Cristian Anton Irimie** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Sănătății_ **:**
Stimată doamnă președinte, Stimată doamnă deputat,
Referitor la interpelarea doamnei deputat privind sesizarea faptului că în farmacii nu se găsesc medicamente de import, vă comunicăm următoarele: contravaloarea medicamentelor compensate și gratuite de care au beneficiat asigurații în tratamentul ambulatoriu în luna ianuarie 2009 și, respectiv, în primele 15 zile ale lunii februarie 2009 a fost aproximativ la nivelul mediei trimestrului IV 2008, înregistrându-se chiar o ușoară creștere pentru anumite produse medicamentoase, în strânsă legătură cu boli cronice în a căror schemă terapeutică sunt cuprinse medicamente originale asigurate din importuri.
În conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, Hotărârea de Guvern nr. 1.714 din 2008 pentru
aprobarea contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate și Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei nr. 522 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru, cu modificările și completările ulterioare, prescrierea medicamentelor nu este aleatorie și nici eliberarea acestora din unitățile farmaceutice.
Acestea din urmă au obligația de a se aproviziona continuu cu medicamentele corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în lista pentru medicamentele de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, farmaciile au obligația să se aprovizioneze, la cererea asiguratului, în maxim 12 ore pentru bolile acute și subacute și 48 de ore pentru bolile cronice, cu medicamentele prescrise, dacă acestea nu se află în farmacie în momentul solicitării.
În aceste condiții, unitățile farmaceutice aflate în relații contractuale cu casele de asigurări au posibilitatea de a înlocui medicamentele prescrise de medicul curant, astfel: dacă medicamentul recomandat de medic este prea scump și bolnavul nu dispune de resursele financiare necesare pentru a suporta diferența de preț dintre prețul de referință și prețul de vânzare cu amănuntul al medicamentului respectiv, dacă farmacia nu are disponibil în stoc, la momentul solicitării, produsul prescris de către medic și bolnavul nu este de acord ca farmacia să-l aducă în termenul de 24-48 de ore.
Prin emiterea Ordinului ministrului sănătății nr. 74 din 2009 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.803 privind stabilirea prețurilor, Ministerul Sănătății a recalculat la 4 lei pentru un euro toate prețurile medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, precum și pentru bolnavii incluși în programele naționale de sănătate. Acest curs este cel folosit la calcularea bugetului de stat pentru anul în curs.