Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe David
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Dan Nica, ministrul administrației și internelor.
Obiectul și conținutul interpelării: Atribuirea gratuită de teren pentru construirea de locuințe destinate tinerilor.
## Domnule ministru,
În urma deplasărilor avute în județul Timiș, dar și în cadrul audiențelor de la biroul senatorial din Colegiul nr. 1 – Timișoara, mai mulți tineri mi-au adresat întrebări legate de
aplicarea Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor în vederea construirii de locuințe proprietate personală prin atribuirea gratuită a suprafeței de teren necesare în acest scop.
## Domnule ministru,
În acest context, vă rog să-mi comunicați în ce măsură consiliile locale pot atribui suprafețe de teren pentru construirea unor locuințe proprietate personală, deoarece unele dintre aceste autorități locale atribuie suprafețe de teren numai tinerilor căsătoriți, motivând că nu au reglementare legală în ceea ce îi privește pe tinerii necăsătoriți, aceasta în condițiile în care primăriile dispun de teren suficient pentru a satisface toate solicitările.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.