Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 septembrie 2019
other · adoptat
Titus Corlățean
Discurs
Mulțumesc, domnule senator.
Constat că acestea au fost solicitările senatorilor prezenți efectiv în sală pentru sesiunea de interpelări și, respectiv, întrebări, astfel încât dați-mi voie, înainte de a încheia ședința, să procedez la două lucruri.
În primul rând, vreau să dau citire listei senatorilor care au depus întrebări și interpelări în scris. Dacă mai există vreun senator care dorește să adreseze o interpelare și o întrebare, să-mi semnaleze acum.
Da, iată că Grupul PNL și-a făcut apariția. Mai bine mai târziu decât niciodată.
Vă rog, domnule senator Marcel Ion Vela, să prezentați întrebarea sau interpelarea pe care le aveți pentru această seară.
Vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.