Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2009
procedural · respins
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc.
Am rugămintea adresată către reprezentanții Guvernului și către reprezentanții comisiilor de a încerca să comprimăm, dacă este posibil, expunerea noastră, tocmai pentru a da posibilitatea să trecem cât mai multe propuneri legislative prin filtrul plenului Senatului.
Punctul 10 din ordinea de zi, Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Raportul este întocmit de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, domnul președinte Petru Filip.
Inițiatori sunt domnii Alexandru Mazăre, senator, și Martin Eduard Stelian, deputat.
Dacă doresc să susțină, îi rog să ia loc la microfonul inițiatorilor.
Din partea Guvernului participă domnul secretar de stat Ioan Andreica.
Microfonul 8, domnule secretar de stat, dar dați-mi voie prima dată să-i dau cuvântul inițiatorului și după aceea dumneavoastră.
Domnule senator Alexandru Mazăre, aveți cuvântul la microfonul 6, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.