Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Tinel Gheorghe
Dezbaterea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a
Discurs
## **Domnul Tinel Gheorghe:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Necesitatea și oportunitatea acestui act normativ, bănuiesc eu, derivă din faptul că Guvernul vrea să suporte sau să creeze cadrul legal, să suporte diferența de curs valutar dintre valoarea contractată pentru anumite investiții, pe anumite măsuri, în PNDR și valoarea actuală a cursului leu-euro. Foarte bine! Corect!
Întrebarea este așa: la litera f[1] ) introdusă în act, cum s-a ajuns la 15%? La art. 13 se introduce un alineat nou – f[1] ). Cum s-a ajuns la 15%? Și întreb și eu dacă asta este diferența reală de curs valutar, de 15%. Și de ce facem numai pentru... sau introducem această fărâmă de sprijin numai pentru patru măsuri PNDR, și nu venim să extindem? Că dacă este vorba să discutăm de PNDR, pe cele 33 de măsuri, avem pentru achiziția de utilaje și/sau echipamente și alte măsuri PNDR pentru care ar trebui să finanțăm. Atunci ar fi trebuit să scriem pentru toate măsurile PNDR în care avem de-a face cu achiziția de echipamente și utilaje, nu să identificăm numai trei măsuri sau patru măsuri.
Pentru că, vă spun sincer, la 3.1.3 – încurajarea activităților turistice – mi-e greu să cred că discutăm de utilaje și echipamente pentru agricultură. Deci discutăm de altceva.
Deci, din punctul ăsta de vedere, întreb încă o dată Guvernul: de unde este 15%? Atât este de mare devalorizarea?
Iar al doilea aspect este legat..., și iarăși întreb Guvernul să ne spună de acele sporuri salariale la pescuit, la Direcția Generală de Pescuit, în sumă exactă, și cât personal beneficiază și dacă ne poate spune exact care este efortul bugetar. Pentru că n-am găsit resurse pentru a înființa Administrația Națională a Sistemului Antigrindină, dar venim și găsim soluții pentru – punctuale, și încă o dată repet, punctuale –, pentru a facilita rezolvarea anumitor aspecte care, cred eu, trebuie să îmbrace un caracter general în actul normativ.
Încă o dată, nu suntem împotriva acestei forme de sprijin, dar ea este restrictivă, în momentul de față, și se adresează numai unor categorii sau beneficiarilor unor anumite măsuri din PNDR. Dacă suntem corecți, haideți să extindem – tot avem diferență de curs valutar și impact extraordinar – și pentru plățile pentru suprafață, dacă vrem să facem! Dacă, într-adevăr, vă asumați această diferență de 15%. Dar sunt foarte multe explicații pentru această diferență de 15% la cursul valutar, pe care rog Guvernul să le explice.
În condițiile în care explicațiile date de Guvern și de inițiator vor fi corecte, Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal își rezervă dreptul să mai aibă încă o poziție, încă o intervenție, domnule președinte, după care veți vedea dacă vom susține sau nu vom susține acest act normativ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .