Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Maria Eugenia Barna
Discurs
## Domnule președinte,
Au întocmit raport comun Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat și Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii bugetului de stat, pentru punerea de acord a planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici.
Întruniți în ședință comună în data de 5 octombrie 2010, membrii celor două comisii, după încheierea dezbaterilor asupra proiectului de lege, au hotărât, cu 24 de voturi pentru și o abținere, respingerea proiectului de lege.
În timpul dezbaterii proiectului de lege s-au prezentat o serie de amendamente. Amendamentele admise sunt prezentate în anexa nr. 1, iar amendamentele respinse sunt prezentate în anexa nr. 2 la prezentul raport.
La dezbaterea proiectului de lege a participat, în calitate de invitat, reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, domnul secretar de stat Gherghina.
În consecință, supunem spre dezbatere plenului Parlamentului României raportul de respingere a Ordonanței Guvernului privind rectificarea bugetului de stat pe 2010, cu amendamentele prezentate în anexă, împreună cu proiectul de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.