Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule vicepreședinte.
Rog colegii să ocupe locurile în sala de ședință.
Domnilor colegi, vă rog să vă ocupați locurile în sala de ședință.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să intervină la dezbateri generale?
Dacă nu avem intervenții, domnilor colegi, suntem din nou în prezența prevederilor art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților.
În consecință, proiectul de lege trece la categoria adoptat pe articole, vot final, ora 12.30.
Domnilor colegi, poziția 19, Proiectul de lege privind retragerea României din Acordul dintre statele participante la Brigada multinațională în așteptare, cu capacitate de luptă ridicată pentru operațiuni ONU privind statutul forțelor lor, semnat la Copenhaga la 13 decembrie 2001.
Dacă din partea inițiatorului este vreun reprezentant?
Nu este niciun reprezentant din partea inițiatorului.
Din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională este cineva?
Domnule vicepreședinte Săniuță, vă rog, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.