Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2009
Declarații politice · adoptat
Mircea Dan Geoană
Discurs
Mulțumesc domnului senator.
Vreau să îi rog pe reprezentanții Guvernului, prezenți la ședința plenului Senatului, să depună răspunsurile scrise la secretariatul ședinței, acestea urmând a fi transmise doamnelor și domnilor senatori care au formulat întrebări și interpelări.
Astfel, la secțiunea răspunsuri la interpelări, domnule secretar de stat Iuliu Cosmin Coman, vă rog să transmiteți în scris răspunsul din partea primului-ministru la interpelarea adresată de domnul senator Attila Zoltán Cseke, Grupul parlamentar al UDMR.
Domnule secretar de stat Ioan Andreica, transmiteți în scris răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței de domnul senator Adrian Țuțuianu, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.
Domnul secretar de stat Marius Lazăr – răspunsuri transmise în scris la interpelările adresate Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale de domnul senator Liviu Câmpanu și de domnul senator Vasile Nedelcu, Grupul parlamentar al PNL.
Domnul secretar de stat Valentin Preda – răspunsuri transmise în scris la interpelarea adresată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de domnul senator Puiu Hașotti și la interpelarea adresată aceluiași minister de domnul senator Laurențiu Florian Coca. Se solicită amânarea termenului de răspuns la interpelarea adresată Ministerului Economiei de doamna senator Anca Daniela Boagiu. De asemenea, se solicită amânarea termenului pentru răspunsurile la interpelările adresate Ministerului Mediului de către domnul senator Gheorghe Bîrlea, domnul senator Viorel Arcaș, domnul senator Dorel Jurcan și domnul senator Florin Constantinescu
În ceea ce privește răspunsurile la întrebările adresate de colegii senatori, domnule secretar de stat Radu Stancu, vă rog să transmiteți în scris răspunsul la întrebarea adresată Ministerului Administrației și Internelor de către domnul senator Attila Zoltán Cseke, Grupul parlamentar al UDMR.
Domnul secretar de stat Octavian Știreanu – răspuns transmis în scris la întrebarea adresată Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național de domnul senator Puiu Hașotti, Grupul parlamentar al PNL.
Domnul secretar de stat Marius Lazăr – răspuns transmis în scris la întrebarea adresată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale de domnul senator Paul Ichim, Grupul parlamentar al PNL.
Se solicită amânarea termenului de răspuns la întrebările adresate Ministerului Mediului de domnul senator Alexandru Cordoș, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, și de domnul senator Paul Ichim, Grupul parlamentar al PNL.
De asemenea, se solicită amânarea termenului de transmitere a răspunsului la întrebarea adresată Ministerului Sănătății de către domnul senator Laurențiu Chirvăsuță, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.
Declar închise lucrările ședinței plenului Senatului de astăzi, 21 aprilie 2009.