Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 noiembrie 2009
procedural · respins
Doina Silistru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domule președinte de ședință.
Eu am înțeles din această inițiativă legislativă că în anul 2001 a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 — și eu știu foarte bine, că mi-am început activitatea la Direcția Agricolă Vaslui pe probleme de inspecție și făceam controale referitoare la această ordonanță — și știu că au fost atribuite în mod gratuit celor care au demonstrat că vor să continue activitatea de zootehnie în acele construcții zootehnice și, după 5 ani, ei puteau să cumpere aceste construcții zootehnice.
În lege era trecut „se pot vinde”. Au fost foarte multe consilii locale, cei care, de fapt, dețineau în administrare sau în proprietate acele construcții zootehnice, care nu au vrut să vândă aceste construcții zootehnice pentru că era prevăzut acel „se poate”.
Acum, prin această modificare se specifică clar că „se vând” acele construcții zootehnice și, în plus, cei care, după ce au cumpărat aceste obiective, nu continuă activitatea de zootehnie, deci obiectul pentru care ele au fost vândute, atunci este clar că trebuie să existe o recuperare a acestor obiective. Practic, dacă stăm și analizăm, nu se respectă legea. Atât timp cât ai semnat un contract în baza căruia iei o construcție zootehnică și crezi că poți continua activitatea de zootehnie, atunci cred că este un contract foarte bine stabilit, în anumiți termeni. Dacă nu respecți condițiile contractului, atunci acel contract devine nul.
Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC va susține această inițiativă legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.