Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2016
Informare · respins
Cornel Itu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Raport asupra Proiectului de lege pentru ratificarea Acordului privind participarea Republicii Croația la Spațiul Economic European.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată spre dezbatere.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Comisia juridică, aviz favorabil, Comisia pentru industrii și servicii, aviz favorabil, Comisia pentru politică externă a avizat favorabil.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședința din 2 februarie 2016.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare acest proiect de lege în forma prezentată de inițiator.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.