Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2013
Informare · informare
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Alte luări de cuvânt? Nu mai sunt.
Conform prevederilor art. 120 din regulament, intrăm pe dezbaterea pe articole, dacă nu mă-nșel.
Bun. Stafful tehnic spune că nu trebuie să citim pe articole. Eu am altă opinie, dar mergem pe recomandarea staffului tehnic, nu e decât o greșeală a lor.
Merge la votul final. Are caracter ordinar, procedură de urgență.
Mai este până la ora 6.00. Mai sunt câteva minute.
13. Avem o propunere legislativă pentru completarea Legii 215/2001 a administrației publice locale.
Termenul pentru dezbatere și vot final a fost depășit. Are caracter organic, pleacă la Senat.
Și mai este cea de-a doua, punctul 14, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.
Și aceasta are termenul depășit și dezbaterea. Merge la Senat.
Și ne îndreptăm către punctul 15: Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Inițiatorii?
Nu avem.
Din partea comisiilor?
Domnule deputat, aveți cuvântul din partea Comisiei pentru învățământ și Comisiei pentru sănătate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.