Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege
Mihai Răzvan Sturzu
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Bună dimineața! Doamnelor și domnilor,
Dragi colegi parlamentari,
O lege foarte importantă pentru societatea românească a trecut de Parlament acum câteva zile, dar a fost contestată la Curtea Constituțională.
Evident, este vorba despre legea referitoare la câinii comunitari.
Aș vrea să detaliem aspecte importante ale acestei legi, astfel încât să fie limpede pentru fiecare parlamentar și, mai mult, pentru fiecare cetățean al României faptul că această lege este una justă și folositoare fiecărei comunități în parte.
Această lege prevede faptul că autoritățile locale pot duce la îndeplinire o nevoie socială clar ilustrată și de sondajele de opinie din ultima perioadă, și anume asigurarea unui climat sănătos și sigur pentru cetățenii aflați pe străzile marilor orașe prin strângerea în adăposturi a câinilor fără stăpân.
În faza următoare a acestui demers, fiecare cetățean iubitor de animale poate adopta gratuit un câine fără stăpân aflat în aceste adăposturi, un câine sterilizat, deparazitat și sănătos.
Personal, observând numărul foarte mare al iubitorilor de animale care s-au manifestat public în ultima perioadă, sunt ferm convins că toți câinii aflați acum pe stradă fără stăpân își vor găsi o casă mulțumită acestei legi.
Eutanasierea acestor câini poate ieși din discuție dacă iubitorii de câini își susțin până la capăt declarațiile publice și își duc la bun final demersul public.
Menționez că există prevăzută în lege inclusiv posibilitatea adopției la distanță.
În concluzie, putem spune, pe bună dreptate, că această lege este legea adopției, și nu a eutanasierii.
Personal, am așteptări la fel de mari atât de la autoritățile locale, cât și de la iubitorii de câini, pentru ca, în cel mai scurt timp, străzile și parcurile să fie locuri sigure pentru cetățeni. Mihai Sturzu, deputat, Colegiul nr. 24 București.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.