Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Adrian Solomon
Discurs
Raport asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată prin adresa nr. PL-x 94/2013 din 25 martie 2013 cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 279.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizele favorabile primite de la Consiliul Legislativ, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare îmbunătățirea cadrului legislativ actual prin: stimularea participării la ucenicie a tinerilor, ca o soluție a promovării ocupării și reducerii șomajului în rândul tinerilor, stimularea participării tinerilor la o formă de pregătire profesională de calitate și la dobândirea unor competențe recunoscute la nivel național, care să le permită ocuparea unui loc de muncă și continuarea învățării, simplificarea atribuțiilor angajatorilor care organizează ucenicia la locul de muncă, stabilirea
finanțării acestui tip de formare profesională prin utilizarea fondurilor europene.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise și respinse, redate în anexele la prezentul raport.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituția României, republicată.
La dezbaterile care au avut loc în ședința comisiei din 16 aprilie 2013 au participat, în conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, doamna Georgeta Bratu, secretar de stat, și doamna Tania Grigore, director.
La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 27 de deputați din totalul de 28 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 19 martie 2013.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.