Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2016
Informare · informare
Camelia Margareta Bogdănici
Discurs
Bună ziua! Hristos a înviat! Domnule prim-ministru Cioloș, Domnule viceprim-ministru, Domnule ministru,
Dragi colegi,
Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că sistemul educațional românesc este în colaps, așa cum este și sănătatea, cu deosebirea că distrugerea educației nu o putem vedea în direct la televizor, așa cum vedem moartea sportivilor pe teren.
Fenomenul de distrugere a educației este cronic, lent, dar sigur și ne vizează pe toți.
Pentru că lucrez de 31 de ani în sănătate și de peste 25 de ani în educație, mă voi referi la educația medicală.
Investim în studiile tinerilor care urmează UMF-ul timp de 6 ani și apoi nu-i folosim. Circa 10%–15% din absolvenți nu iau examenul de rezidențiat și, în loc să-i trimitem în zone cu deficit de medici, îi lăsăm și, bineînțeles, pleacă în străinătate.
De altfel, pentru că examenul de rezidențiat nu valorifică decât cunoștințele teoretice și nu ține cont deloc de abilitățile și de manualitatea absolvenților, așa cum se întâmplă în toată Europa, studenții foarte buni aplică, încă din facultate, direct pentru un rezidențiat afară. Deci România rămâne doar cu banii cheltuiți pe studii.
O a doua problemă care apare în educație este și atunci când vorbim de medicii rezidenți.
Am să vă citesc o postare de pe Facebook-ul meu, în timp de sărbătoare: „Doamna doctor, de ce nu aud niciodată să se spună că cei mai mulți medici pleacă din țară pentru că aici, după ce termină rezidențiatul, rămân fără serviciu, pentru că nu se scot posturi? Și asta în condițiile în care se vorbește mereu despre un personal medical insuficient în spitale. Poate puneți dumneavoastră punctul pe «i».” Eu vă rog pe dumneavoastră, Guvern, să puneți punctul pe „i”.
Da, poate nu știați că sunt medici specialiști care nu-și găsesc un post. Sunt alți bani cheltuiți fără să folosim resursa umană. Ce să mai spun că sunt anumite specialități care nu se scot de ani de zile?
Și, pentru că am văzut tragedia din sport, vă rog să verificați câți medici specializați pentru medicină sportivă au fost pregătiți în ultimii ani. Mai sunt și alte exemple.
Și vreau să vă mai spun încă un lucru. Am întrebat, de nenumărate ori, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Muncii: cine trebuie să aibă grijă de absolvenții fără rezidențiat sau de specialiștii fără post?
Răspunsul a fost că nu este treaba niciunui minister. Cât nu învață, nu mai sunt la Ministerul Educației, cât nu mai sunt... cât nu au contract cu Casa, nu țin de Ministerul Sănătății, iar Ministerul Muncii nu e... nu ține de ei.
Rog Guvernul să aibă grijă de acești români cu educație superioară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.