Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Viorel Duca sr
Discurs
Mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Distins Senat,
Sunt motivat în această zi să am o scurtă declarație politică, fiind oarecum inspirat de un eveniment care a avut loc în Parlamentul României în acest _week-end_ . A fost micul dejun cu rugăciune, timp în care am avut ocazia să întâlnim distinse fețe din Europa, de asemenea din America și din alte părți, chiar și din Coreea de Sud.
Motivația acestei declarații politice a izvorât dintr-o întrebare pusă de unul dintre demnitarii care au fost aici, în România. Mi-a spus: „Este foarte adevărat, și mă conving pe propria experiență astăzi, că România nu este cea care este zugrăvită în ziarele internaționale ca fiind o țară coruptă, o țară cu hoți, cu tâlhari, cu oameni fără de lege”.
Aș vrea să spun, doar în câteva fraze, faptul că am trăit mulți ani în afara României și, dacă această declarație politică poate să fie făcută de altcineva, cred că îmi este îndreptățit acest deosebit privilegiu de a vorbi ca unul care am trăit aproape douăzeci și trei de ani în afara României. Am fost unul dintre cei care au trăit în diaspora românească.
Distinși colegi,
Vreau să vă spun că românii care trăiesc în afara granițelor românești nu sunt doar escroci, nu sunt tâlhari, nu sunt violatori, nu sunt oameni care încalcă legea, ci cei mai mulți dintre cei care trăiesc dincolo de granițele României sunt oameni harnici, oameni integri, oameni care știu să dea prețuire familiilor lor, sunt oameni care poartă cu demnitate acest atribut al nașterii lor ca români.
Probabil că unii dintre dumneavoastră care aveți ocazia să vizitați Statele Unite ale Americii veți vedea că, într-unul dintre marile laboratoare din statul New Mexico, alături de poza lui Einstein stau poze ale românilor noștri savanți, oameni care, probabil, în țara noastră nu au avut prețuirea cuvenită, dar, dincolo, peste Ocean sau în Europa și-au găsit meritul valorilor lor, și suntem mândri că îi avem.
Am fost deosebit de impresionat de multe emisiuni dedicate evenimentelor din Italia din timpul ultimelor două săptămâni, ceea ce este un lucru extrem de important. Un alt lucru care, poate, ar trebui să ne dea mai mult de înțeles nouă, parlamentarilor, este că percepția este o realitate. Avem pretenții foarte mari. Chiar și în timpul acestei vizite a demnitarilor din afara țării, atunci când au vizitat această splendidă aulă a Senatului, au spus: „Ce mult ne-am dori și noi, ca națiune, să avem un asemenea loc în care să ne desfășurăm activitatea”.
Dacă această imagine a noastră își are valabilitate nu numai aici în țară, dar și în străinătate, cred că rolurile noastre ca parlamentari, ca demnitari, ar trebui să fie cu totul și cu totul altele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.