Tamara Dorina Ciofu

Mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Obiectul declarației mele de astăzi este „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

Stimați colegi,

Distinși parlamentari,

Organizația Națiunilor Unite a stabilit în cadrul sesiunii din februarie 1991 ca ziua de 1 octombrie să fie sărbătorită drept „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

Consider că datoria noastră, ca oameni politici, este aceea de a asigura creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate.

Sistemul de protecție socială oferă servicii adaptate persoanelor vârstnice, ca urmare a analizei nevoilor acestora, respectând drepturile pe care le au, stabilite prin reglementările legale. În toate țările lumii este prezent fenomenul de îmbătrânire a populației, cauzele fiind diverse, cele mai importante fiind creșterea speranței de viață ca urmare a progreselor în medicină și accentuarea declinului fertilității populației.

Menținerea unui stil de viață activ este o condiție a unei bătrâneți reușite. Susținerea și antrenarea continuă a competențelor mentale, a capacităților intelectuale și a păstrării autonomiei de mișcare și control conduc la conservarea și creșterea stimei de sine în societate și permit trăirea unei bătrâneți normale.

Este important să se identifice diferite modalități de a produce schimbări la nivelul comportamentelor și al practicilor instituționale și profesionale depășite de realități. Discriminarea vârstnicilor pe piața muncii reprezintă tratamentul diferențial aplicat persoanelor în vârstă care se referă la excluderea, restricția, anularea sau diminuarea drepturilor și libertăților acestora la desfășurarea activităților de lucru. Discriminarea vârstnicilor pe piața muncii are loc în mai multe tipuri de activități: în recrutarea și selecția personalului, în promovare, în educație și formare, în oferirea plății și a altor beneficii în urma activității realizate, ca inutilitate și ca retragere din câmpul muncii.

Din cauza lipsurilor materiale (alimente, hrană, medicamente) până la cele afective, bătrânii ajung să își piardă cu fiecare zi respectul de sine, energia spirituală și, în cele din urmă, să se simtă total inutili.

În prezent, capitalul de înțelepciune, experiență de viață și de spiritualitate pe care ar putea să le ofere bătrânii societății prin simpla lor abordare se transformă într-un bagaj inutil și nevalorificat, într-o societate în care valorile tradiționale tind să se piardă sau să fie înlocuite cu altele superficiale.

Pentru România, discriminarea persoanelor în vârstă, în general, și discriminarea lor pe piața muncii, în special, reprezintă o problemă de stringentă actualitate. Problema discriminării persoanelor în vârstă în România este de actualitate, dat fiind procesul de îmbătrânire a populației, proces înregistrat în diferite ritmuri și cu amplitudini variate în întreaga lume și care are tendința să continue.