Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2008
other · adoptat
Raluca Turcan
Alocuțiunea domnului Nicolas Sarkozy, Președintele Republicii Franceze
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Domnule președinte, vă rog să-mi permiteți să-mi termin intervenția.
Am văzut cu toții că în ultimii zece ani proiectul european continuă să fie eficient și atractiv, și cred că noi, ca români și ca est-europeni, trebuie să urmărim ca Uniunea Europeană să se extindă spre est și spre sud, în zona Mării Negre, în Balcani și, desigur, spre Republica Moldova... dacă vă interesează lucrul acesta. Dacă nu, puteți să bateți din picioare.
Pentru generația mea și a celor mai tineri decât mine, îmi doresc ca România să devină un exemplu al împlinirii visului european. Nu știu dacă cu oameni politici ca mulți dintre dumneavoastră se poate lucrul acesta, dar sper totuși ca în 20-30 de ani să vedem o Românie europeană, la nivelul de democrație și prosperitate, așa cum există în țările fondatoare ale Uniunii Europene.
De aceea, stimați colegi — și vă stimez pe toți
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.