Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat tacit
Dumitru Oprea
Discurs
Reiau.
Mai mult de jumătate din populația României nu este conectată la rețeaua de canalizare și cam tot atâta nu beneficiază de sistemul public de alimentare cu apă. Pe lângă această stare, în ultima perioadă, cei conectați la sistemul de utilități se confruntă cu sistarea furnizării lor. Este cazul unor ansambluri rezidențiale din Iași, multe aflate în cartiere cu o creștere alarmantă a șomajului și a sărăciei. Oamenii de aici știu că au o parte din vină – nu și-au achitat la timp facturile –, dar acuză SC APAVITAL – SA Iași pentru faptul că a oprit apa potabilă fără o notificare prealabilă de 15 zile, conform contractului.
De asemenea, sunt nemulțumiți că societatea nu a binevoit să reia furnizarea apei, deși au plătit o parte din datorii. Situația s-ar putea să fie generată și de firma aflată în subordinea Primăriei Iași, societatea „Termo-Service”, căreia i-au fost încredințate gestiunea și facturarea consumurilor pentru o treime din asociațiile de proprietari.
Indiferent cine este vinovat, autoritățile locale și centrale nu pot rămâne nepăsătoare la problema ieșenilor, și nu numai.
Așa cum pentru multe societăți comerciale și regii autonome care furnizează utilități publice statul a aprobat eșalonarea datoriilor pe timp de criză, considerăm că și ele sunt obligate moral să facă același gest pentru populație.
În aceste condiții, vă rugăm să ne transmiteți când a fost efectuat ultimul control la operatorul economic SC APAVITAL – SA Iași, concluziile controlului și măsurile pe care le veți lua pentru ca această societate sau intermediarii ei să-și respecte obligațiile contractuale și pe cele de bun-simț. Solicităm răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.