Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Cornel Itu
Discurs
Raport comun suplimentar asupra Proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. În conformitate cu prevederile art. 61 și 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii celor două comisii au examinat proiectul de lege menționat mai sus în ședințe separate.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii, s-a hotărât, cu majoritate de voturi și două abțineri, să se mențină raportul inițial din data de 24 septembrie 2012, prin care s-a propus plenului Camerei Deputaților respingerea Proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale pentru motivele arătate în raportul inițial.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.