Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
Conform prevederilor art. 75 din Constituție, Camera Deputaților este Cameră decizională. Sunt obținute avizele favorabile de la Consiliul Legislativ, precum și de la Comisia juridică, de disciplină și imunități. Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2013, respectiv modificarea titlului 6, „Taxa pe valoarea adăugată”, în sensul compatibilizării prevederilor referitoare la sistemul TVA la încasare cu acquis-ul comunitar, modificarea titlului 7, „Accize și alte taxe speciale”, în sensul prorogării termenului de majorare a nivelului accizelor pentru motorină, benzină, cu și fără plumb, și kerosen, de la 1 ianuarie 2014 la 1 aprilie 2014, și, al treilea obiect, abrogarea dispozițiilor Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operațiunilor comerciale prin mijloace electronice. A fost dezbătut în comisie în ședința din 25 martie 2014. Din 33 de deputați au participat 31. Face parte din categoria legilor ordinare. A fost prezent secretarul de stat Dan Manolescu. Și comisia propune să supună spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților proiectul de lege în forma adoptată de Senat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.