Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2016
Declarații politice · respins
Nicolae Ciprian Nica
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, trimisă cu adresa nr. 52 din 2016.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă. Camera Deputaților este Cameră decizională.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, în sensul majorării numărului de mandate de senatori de la 2 la 4 și a celor de deputați de la 4 la 8 în Circumscripția electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării.
În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au constatat că expunerea de motive nu cuprinde o justificare a soluției concrete propuse, care să aibă la bază date statistice oficiale referitoare la numărul exact al cetățenilor români cu domiciliul în afara granițelor țării, creându-se astfel premisele existenței unor vicii de neconstituționalitate, sub aspectul încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la supremația Constituției și a legii.
Totodată, prin soluția propusă nu este respectată norma de reprezentare propusă la art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 208/2015, astfel că nu se înțelege cum s-a stabilit un număr de 4 senatori și 8 deputați.
Având în vedere cele constatate, membrii Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au hotărât, cu majoritate de voturi, respingerea propunerii legislative.
De asemenea, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au examinat această inițiativă și au propus respingerea inițiativei respective.
În raport cu obiectul și conținutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.