Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Ana Birchall
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.
„Forumul economic și comercial China – Europa Centrală și de Est deschide o nouă etapă a relațiilor externe pentru România”
## Stimate colege,
## Stimați colegi,
Consider că este necesar să atrag atenția de fiecare dată când am ocazia, inclusiv de la această tribună, asupra oportunităților pe care România le are de a se dezvolta economic, prin consolidarea stabilității politice și prin implementarea unei strategii externe inovatoare, bazată atât pe o diplomație economică eficientă, cât și pe capitalizarea oportunităților noi care se deschid pentru România pe plan extern. Declarația mea politică de astăzi nu face excepție de la această regulă și tratează, printre altele, și acest lucru.
Pe data de 1 octombrie declaram în fața dumneavoastră că România are misiunea de a-și consolida o imagine pozitivă pe plan extern, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și în fața statelor cu putere și potențial economic de pe alte continente, cum ar fi SUA, China sau India, de exemplu. Este o condiție necesară pentru atragerea investițiilor importante în România. Tot atunci am criticat măsura de izolare externă care a fost, inoportun în opinia mea, implementată de fostele guvernări PDL. A fost nevoie de un efort susținut al administrației USL pentru a restabili o relație externă funcțională cu multe dintre statele importante atât din cadrul Uniunii Europene, cât și din afara comunității europene. Reamintesc aici vizitele pe care premierul Victor Ponta și delegația Guvernului României le-au susținut în Franța, Germania, Spania, SUA, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan și, nu în ultimul rând, în China. Astăzi, la aproape două luni distanță de la declarația mea din 1 octombrie, România este gazda celui mai important Forum economic și comercial dintre China și Europa Centrală și de Est.
## Stimate colege,
## Stimați colegi,
Ne aflăm astăzi în fața unei schimbări majore de paradigmă în ceea ce privește relațiile externe ale României. Cu pragmatism, Guvernul USL a reușit, în numai un an, să pună România pe harta lumii prin organizarea summitului la nivel înalt la care, alături de premierul Chinei, Li Keqiang, participă alți 15 premieri din regiune.
Deschiderea României spre piețele din afara Uniunii Europene, concomitent cu menținerea unei relații eficiente și consolidate cu partenerii noștri tradiționali, reprezintă, în opinia mea, o atitudine proactivă în ceea ce privește relațiile externe, care vine în completarea nevoii noastre de investiții străine în domenii vitale, cum ar fi agricultura, infrastructura, energia sau industria.
Mereu am susținut că interesul național este cel care trebuie să primeze când vorbim despre dezvoltarea relațiilor noastre externe și de construirea unei imagini pozitive a României peste hotare. Vin astăzi să întăresc această idee în fața dumneavoastră, spunându-vă, încă o dată, că indiferent de preferințele noastre politice, indiferent de credințele noastre ideologice și indiferent de simpatiile sau antipatiile pe care le nutrim față de cei care au responsabilitatea decizională în România, avem obligația de a colabora instituțional pentru apărarea și promovarea interesului național.