Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Emil Niță
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.
Prezentul proiect de lege este foarte important pentru că el transpune în legislația românească Directiva 2011 a Comisiei Europene, stabilind câteva lucruri foarte clare privind raporturile dintre comercianți și consumatori.
Aș aminti, între aceste lucruri importante care sunt stabilite, termenul de 14 zile general dat pentru retragerea unor astfel de contracte, în cazul în care se constată lucruri care să genereze această acțiune, apoi sunt stabilite niște comisioane maxime pe care poate să le perceapă comerciantul, care să nu depășească cheltuielile lui pentru efectuarea anumitor plăți, și, de asemenea, se introduc niște formulare tipizate pentru toate contractele la distanță, care să reglementeze într-un fel acest lucru.
Pentru acest fapt, Grupul Partidului Social Democrat din Camera Deputaților va vota acest proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.