Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Silviu Vexler
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,
În anul 2004, pe baza raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, pentru prima dată, Președintele României de atunci a recunoscut responsabilitatea țării pentru Holocaustul care a fost săvârșit pe acest teritoriu.
Una din principalele recomandări care au fost incluse în raportul final a pus în vedere obligația noastră de a organiza un muzeu și o serie de expoziții permanente, care să prezinte atât ceea ce s-a întâmplat în perioada Holocaustului, cât și istoria unei comunități care a fost distrusă aproape integral.
15 ani mai târziu, prin intermediul acestui proiect legislativ, Parlamentul României transpune în realitate această obligație internațională și face, în același timp, dacă-mi permiteți să spun, un gest de onoare.
Acest muzeu are ca scop prezentarea și promovarea istoriei, culturii și tradițiilor evreiești din România, pentru cunoașterea în plan intern și internațional a contribuției acestei minorități naționale la evoluția și dezvoltarea statului român modern.
Cred că muzeul este o instituție strict necesară societății românești, atât din prezent, cât și din viitor, și este un loc care, prin prezentarea istoriei și a tradițiilor evreiești din țara noastră, are șansa de a deveni, în primul rând, un centru de educație, o sursă de toleranță, de implicare civică și mai ales un punct-cheie al combaterii antisemitismului și negaționismului.
De asemenea, cred că este esențial de subliniat că activitatea viitoarei instituții va avea o importantă componentă educațională, ale cărei elemente centrale vor fi protejarea memoriei victimelor Holocaustului și promovarea combaterii antisemitismului.
Istoria comunităților evreiești din România este una cu totul deosebită, fiind definită de acea identitate unică, de loialitatea evreilor față de România, de-a lungul istoriei, și de modul în care, alături de populația majoritară și de celelalte minorități naționale, au înțeles să contribuie la dezvoltarea României.
Sunt convins că, în momentul în care muzeul va fi finalizat, va reprezenta un motiv de mândrie pentru întreaga țară și pentru noi, care facem astăzi acest gest istoric de reparație. Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.