Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2014
Informare · informare
Nicolae Ciprian Nica
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Este vorba despre raportul Comisiei juridice prin care plenul Camerei Deputaților ia act de vacantarea unui post de deputat și permiteți-mi să dau citire raportului.
Biroul permanent al Camerei Deputaților a hotărât, în ședința din data de 12 mai 2014, să sesizeze Comisia juridică, de disciplină și imunități.
„În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, republicată, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 320[1] alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul Coman Gheorghe la un an de închisoare.
Deduce din pedeapsa de executat durata arestării preventive.”
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată: „Calitatea de deputat sau de senator încetează: în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune pierderea acestor drepturi; (...)
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), precum și în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d), președintele Camerei ia act de situația de încetare a mandatului de deputat sau de senator și supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.”
Solicitarea Biroului permanent al Camerei Deputaților și scrisoarea Tribunalului București – Secția I penală, au fost analizate în ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități din data de 4 iunie 2014.
Conform listei de prezență, la lucrările Comisiei juridice, de disciplină și imunități au fost prezenți 23 de deputați din numărul total de 27 de membri ai comisiei.
Membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să transmită Biroului permanent prezentul raport, însoțit de Proiectul de hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.