Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 februarie 2016
Informare · informare
Nicolae Ciprian Nica
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
În primul rând, la mulți ani tuturor colegilor mei și o sesiune rodnică pe care o avem în față! N-aș fi vrut să răspund colegului meu, Daniel Fenechiu, dar faptul că mi-a menționat numele, și într-o postură care chiar nu-mi face cinste..., o să-i dau o mică replică.
În primul rând, Comisia juridică a anunțat întotdeauna membrii, indiferent din ce grupuri parlamentare au făcut parte sau fac parte, că avem ședință la orele și ordinea de zi.
Ba, mai mult de atâta, datorită respectului pe care-l port lui Daniel, că-mi permit să-i spun așa, că suntem colegi din niște profesiuni liberale, personal am dat telefon și l-am invitat de fiecare dată la ședință, ca de altfel și la aceste ultime trei ședințe care au avut ca obiect discutarea situației Grupului PP-DD sau PND, cum este. Mie îmi pare rău că Domnia Sa a uitat că personal l-am sunat, l-am invitat la ședințe. A participat, ce-i drept, la câteva. La o parte dintre ele nu a participat din motive numai de Domnia Sa cunoscute. Noi, de la Comisia juridică, ne-am făcut datoria față de toți colegii, inclusiv noi, parlamentarii, precum și membrii staffului tehnic.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.