Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Marius Constantin Budăi
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Obiectul declarației politice: investițiile. Stimați colegi,
S-a repornit în sfârșit motorul investițiilor, oprit în timpul guvernării Cioloș. În ultimele luni, investițiile sunt mai mari decât în anul trecut.
Ce s-a făcut până acum: mai multe proiecte au intrat în procedura de achiziții publice, au fost autorizate autoritățile de management pentru derularea proiectelor cu fonduri europene. Abia acum încep să se vadă roadele eforturilor făcute de guvernarea PSD–ALDE.
Datele Institutului Național de Statistică arată că avem o creștere economică sănătoasă și durabilă.
Statisticile oficiale publicate recent de INS arată clar că în anul guvernării Cioloș condițiile de viață ale românilor s-au deteriorat. Unul din parametri este restanța la întreținere, iar în 2016 restanțele românilor au crescut alarmant. Mai mult de o treime din gospodării au avut restanțe din cauza veniturilor scăzute.
PSD a promis că va crește nivelul de trai al românilor, lucru care s-a întâmplat încă din prima zi de guvernare. Atât eu, cât și colegii mei suntem conștienți că mai sunt multe de îndreptat, astfel încât fiecare cetățean să simtă cu adevărat toate schimbările, la nivel economic și social, pe care ni le-am propus.
Ceea ce nu vor să spună politicienii de dreapta, în special liberalii, cei de la USR sau tehnocrații, este că nivelul de trai nu se îmbunătățește prin simpla dezvoltare economică, ci trebuie să existe și voința politică pentru a adopta acele măsuri prin care veniturile românilor să crească. Fostul Guvern tehnocrat nu a dorit să facă acest lucru, lăsându-i pe români să muncească și să plătească impozite fără a primi nimic în schimb.
În trimestrul II din 2017, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 1,9%, comparativ cu trimestrul II 2016.
De asemenea, în luna iulie 2017, cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, a crescut față de luna iulie 2016 cu 9,9%.
Totodată, în primele șapte luni, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, cu 11,5%, față de aceeași perioadă din anul trecut.
În același timp, creșterea economică de 5,6% pentru 2017 este mai mare decât cea estimată, de 5,2%, ceea ce asigură un plus de 22 de miliarde de lei, astfel încât PIB-ul României ajunge la 837 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 184 de miliarde de euro la sfârșitul anului. Deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB.
Toate aceste date din economia reală arată că PSD își face treaba la guvernare și ia măsuri în primul rând pentru creșterea veniturilor populației.
Vă mulțumesc.
Deputat Marius Constantin Budăi, Botoșani.
În loc să confiscați profiturile Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, folosiți-le pentru a oferi facilități românilor din străinătate, care nu fac altceva decât să investească în țara lor.