Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2014
procedural · respins
Nicolae Ciprian Nica
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 2.06.2014.
În conformitate cu prevederile art. 61–63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, proiectul de lege a fost dezbătut de Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor în ședința din 11 iunie 2014, la care au participat, în calitate de invitați, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului pentru Societatea Informațională, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Totodată, în data de 25 iunie 2014, Comisia pentru tehnologia informației și Comisia juridică, de disciplină și imunități s-au reunit în ședință comună pentru dezbaterea proiectului de lege pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență.
Din numărul total de 18 membri ai Comisiei pentru tehnologia informației au participat 12 deputați. Din numărul total de 27 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități au participat la dezbateri 23 de deputați.
În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu 13 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și o abținere, să se supună dezbaterii plenului Camerei Deputaților raportul comun de adoptare asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, cu amendamentele admise, redactate în anexa nr. 1, și
amendamentul respins, redactat în anexa nr. 2. Face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.