Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2016
Declarații politice · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Menționez că am ridicat mâna și la legea dinainte și nu m-ați observat, pentru că ați întrebat cu capul în hârtii dacă vrea cineva să intervină, așa că n-aveați cum să vedeți că acolo am ridicat mâna. Iar în timp ce domnul vicepreședinte a făcut susținerea, tot timpul am stat cu mâna ridicată, poate mă observați.
În mod evident noi susținem ambele legi, pentru că și noi credem că aceste persoane care au avut curajul la vremea respectivă să își spună păsul împotriva acelei dictaturi trebuie să fie recompensate.
Totodată însă trebuie să vă spun că ar fi fost mai bine dacă Comisia juridică ar fi respectat prevederile regulamentului și ar fi avut un singur raport. Astfel am fi avut o singură lege, care ar face mai ușor de citit modificările ulterioare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.