Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2018
Informare · respins
Violeta Răduț
Discurs
## Mulțumesc frumos.
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată, prin adresa nr. PL-x 585/2017, din 18 decembrie 2017, cu dezbatere pe fond, în procedură de urgență, a Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 52/2011 în sensul extinderii domeniilor de activitate în care zilierii pot presta activități necalificate, respectiv: restaurante, activități de alimentație și baruri și alte activități de servire a băuturilor. De asemenea, proiectul de lege urmărește crearea cadrului legal pentru desfășurarea activității de intermediere între cererea și oferta de muncă zilieră prin agenții acreditate.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 11 decembrie 2017.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților.
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamente.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.