Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 septembrie 2018
other · adoptat tacit
Marius Constantin Budăi
Discurs
Mulțumesc frumos.
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind distribuția de asigurări.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare transpunerea integrală a Directivei Uniunii Europene 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări.
În urma examinării Proiectului de lege privind distribuția de asigurări și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților un raport de adoptare, cu amendamentele admise prezentate în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Îmi permiteți să citesc, să rămână în stenogramă, o îndreptare de eroare materială. La nr. crt. 343 din anexă, la art. 15, în loc de „art. 37” se va citi „art. 36”. Mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.