Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2018
Informare · respins
Violeta Răduț
Discurs
Mulțumesc frumos.
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată, prin adresa Pl-x 491/2017 din 27 noiembrie 2017, cu dezbaterea pe fond, în procedură de urgență, a Propunerii legislative privind modificarea art. 2 alin. (1), art. 3 din Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii și a art. 2 alin. (1) și art. 5 alin. (3) din anexa Contract de asigurare socială.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, în sensul creării cadrului legal pentru exercitarea dreptului la pensie de persoanele care nu îndeplinesc condițiile legale de pensionare privind stagiul de cotizare, prin achitarea retroactivă a contribuțiilor de asigurări sociale, pentru o perioadă de 5 ani, în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, începând cu anul 2001 și până în anul 2015.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art. 73 alin. (3) din Constituția României, republicată.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi pentru. Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 20 noiembrie 2017.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.