Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Petru Movilă
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Suntem într-un domeniu în care o afirmație nefericită ne-a făcut să constatăm că nu este tratată foarte serios problema evaziunii fiscale. Ministrul de finanțe, care, de altfel, este un ministru simpatic, a spus că aplicarea încasării bacșișului pe bonurile fiscale a fost un experiment. Este interesant cum facem experimente pe o populație, pe un popor de 20 de milioane de cetățeni.
Poate este necesară această măsură, eu nu m-am clarificat și cred că unul dintre liderii de grup ar putea să ceară retrimiterea la comisie, cum spunea și liderul Grupului PSD, căruia îi spunem „La mulți ani!” astăzi.
Este o soluție mai bună decât ce a fost până acum, dar e posibil, dacă mai analizăm încă o săptămână de zile, să avem chiar o formă cât mai aproape de realitate, o formă
care să nu energizeze într-o competiție falsă cetățenii români.
De altfel, măsurile pentru reducerea evaziunii fiscale nu cred că se regăsesc în această loterie a bonurilor fiscale și nici în minunata idee de a colecta bacșișul. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.