Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru Cordoș
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și
Discurs
## **Domnul Alexandru Cordoș:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Într-adevăr, am dezbătut mult timp la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială această propunere legislativă și aș vrea să fac și eu câteva comentarii, în sensul că, într-adevăr, vorbim foarte mult, în ultima perioadă, de lipsa banilor la buget și, în special, la bugetul asigurărilor sociale.
Această propunere legislativă care se poate transforma, așa cum s-a și spus aici, într-un program de solidaritate socială nu vine decât să găsească o soluție, să facă și să realizeze o propunere prin care o parte din banii pe care i-au realizat acești întreprinzători care au, așa cum s-a spus în propunerea legislativă, o cifră de afaceri de peste un milion de euro anual..., iar o parte din ei să se constituie într-un fond de solidaritate socială, care să intre în bugetul asigurărilor sociale, și să fie destinați pensionarilor cu venituri reduse. Astfel de prevederi există în legislația mai multor state europene, inclusiv în Germania, și cred că Guvernul – sigur,
de cele mai multe ori vine și este împotriva acestor propuneri legislative –, atunci când se cheltuiesc bani, probabil că trebuie să drămuiască și să gândească mai mult.
În această situație, se propune atragerea unor surse la bugetul statului, la fondul asigurărilor sociale și cred că este bine-venită această propunere legislativă. De altfel, cred că, indirect, Guvernul ne spune că are suficienți bani, deși știm cu toții că nu este așa, și că nu ar mai fi nevoie de instituirea acestei taxe.
Drept urmare, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC va vota împotriva raportului de respingere și vă solicit, stimați colegi, să facem un pas, așa cum spunea și distinsul meu coleg, domnul senator Günthner. Trebuie început de undeva, iar adevăratele programe sociale, în această variantă, cred că vor fi posibile în perioada imediat următoare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.