Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2018
Informare · informare
Ștefania Bîrlibescu
Discurs
Mulțumesc.
În legătură cu interpelarea dumneavoastră, precizăm următoarele.
O să încerc să fac un rezumat, urmând ca răspunsul în scris să vi-l oferim, având în vedere timpul scurt pe care îl am la dispoziție.
Din informațiile puse la dispoziție de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră rezultă că, începând din anul 2016 și până în prezent, în zona orașului Timișoara au fost depistați mai mulți migranți ilegali, după cum urmează: în anul 2016 – 582, în anul 2017 – 1.766, iar în primele trei luni ale anului 2018 au fost depistați 211 migranți ilegali.
În momentul detectării de către autoritățile române, aceștia solicită acordarea unei forme de protecție pe teritoriul României, care se acordă sau nu, de la caz la caz, în urma unei analize riguroase.
Referitor la întâlnirea de lucru cu partenerii din Germania, legată de problemele de frontieră, menționăm că aceasta a fost planificată inițial în perioada 27–28 aprilie 2018, însă, la solicitarea părții germane, întrevederea a fost amânată pentru o dată ulterioară, care va fi stabilită de comun acord, de procurorul de caz din cadrul DIICOT și ofițerul de legătură german din cadrul Ambasadei Republicii Federale Germania la București.
Scopul acestei întâlniri este discutarea unor aspecte operative legate de cazurile de călăuzire, la aceste activități urmând să participe procurori și investigatori din Germania și din România.
În legătură cu situația adusă la cunoștință de partea germană autorităților române cu privire la aspectele la care faceți referire în interpelare, precizăm faptul că aceasta a vizat informațiile apărute în presa germană pe marginea problematicii în discuție, precum și interesul conducerii prezidiului Poliției Federale Germane, de cooperare cu partea română pe linia combaterii migrației ilegale pe ruta România–Germania.
Totodată, în ceea ce privește situația migranților ilegali, din perspectiva eforturilor care se fac pentru ca țara noastră să fie primită în spațiul Schengen, precizăm faptul că aportul Ministerului Afacerilor Interne la atingerea obiectivului de aderare a României la spațiul Schengen s-a concretizat în coordonarea cu succes a procesului de evaluare Schengen, început în vara anului 2007.
Concluziile Consiliului European cu privire la finalizarea procesului de evaluare a stadiului de pregătire a României și Bulgariei pentru aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului comunitar Schengen..., adoptată la data de 9 iunie 2011 – am confirmat oficial îndeplinirea condițiilor de aderare.
După avizarea de către Parlamentul European a proiectului deciziei, la data de 8 iunie 2011, procesul a intrat în etapa de amânare a deciziei politice, în care dosarul a fost transferat în zona unei abordări fără legătură cu cerințele în domeniul Schengen.
În acest context – și o să închei cu această precizare –, precizăm faptul că finalizarea procesului de adoptare...