Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2016
other
Virgil Guran
Discurs
Mulțumesc.
În ultimele două săptămâni, Camera Deputaților este blocată, nu se mai dezbate nimic concret, este o luptă continuă, din ambiția unui președinte, a domnului Dragnea, care vrea cu orice preț să treacă o lege, chiar dacă o mare parte dintre parlamentari și o mare parte din cetățenii României nu doresc acest lucru.
Ieri am asistat la încă o premieră și, aducându-mi aminte de lecțiile de istorie, țin minte că, parcă, Vlad Țepeș a închis ușile și a dat foc, nu Mihai Viteazul. Cred că la Craiova s-a învățat altfel istoria. Noroc că n-a trecut Legea antidefăimare, pentru că în momentul de față nu puteam să mai spun mare lucru, trebuia să vorbesc despre marile realizări ale domnului Dragnea.
Al doilea lucru în premieră, am înțeles și de la parlamentarii mai vechi, s-a trecut să se voteze pentru a doua oară o lege. Este foarte periculos ce se întâmplă. Și vă spun, nu pentru proceduri, pentru povești, unde au existat dezbateri pe două articole vreo două-trei ore, ci pentru democrația noastră, pentru bunul mers al unui partid, care zic eu că va fi în opoziție, și avem nevoie peste un an de
o opoziție puternică. Atât timp cât viitoarea opoziție este condusă de un om cu un comportament dictatorial, nu cred că va exista democrație, nu cred că va exista în viitor o dezbatere reală.
Am asistat la acest, să-i spunem, chiar circ pot să-i spun, cu rușine că două săptămâni n-am făcut nimic decât să-i facem pe plac domnului Dragnea și sunt convins că parlamentarii colegi de la PSD nu văd cu ochi buni ceea ce se întâmplă. Dar, credeți-mă, cei care avem o anumită vârstă ne aducem aminte de perioada comunismului. Așa s-a născut și dictatura comunistă, lăudând și ținând în brațe câte un șef, chiar dacă nu avea dreptate.
Eu cred că trebuie să ne trezim în primul rând, să se trezească cei din Partidul Social Democrat, să vadă că nu aceasta e democrația și să-și pună la punct șeful, pentru că noi, cei de la Partidul Național Liberal, i-am spus destule, dar văd că nu înțelege și merge înainte cu acest sistem. Așa începe, încet-încet, o semidictatură, lucru care ne-ar mai trebui în România, să ne ducem de tot în jos.
Așa că blamez cu toată puterea comportamentul domnului Dragnea și nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în momentul acesta în Parlament.
Mulțumesc.
Deputat PNL, Guran Virgil.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.