Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 noiembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Mulțumesc.
Interpelarea de astăzi am adresat-o domnului Adriean Videanu, ministru interimar al sănătății.
Obiectul interpelării: Situația biletelor de tratament balnear.
## Domnule ministru,
Conform legislațiilor în domeniul pensiilor și al asigurărilor sociale, biletele de tratament balnear se acordă unei game largi de pensionari: pensionați pentru limită de vârstă, invalizi, veterani sau văduve de război, persoane persecutate din motive politice, deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, persoane persecutate din motive etnice și așa mai departe.
În multe cazuri, există nemulțumiri privind repartizarea acestor bilete distribuite, în prezent, de Casa Națională de Pensii prin birourile teritoriale, unde nu există personal specializat care să stabilească prioritatea trimiterii la tratament în funcție de starea de sănătate a solicitantului.
În această situație, s-au conturat opinii potrivit cărora, întrucât Casa Națională de Asigurări de Sănătate suportă costul acestor bilete de tratament, ar trebui ca întreg procesul să fie asigurat de aceasta. Mai mult, în luna iulie a acestui an, însuși premierul Emil Boc anunța posibilitatea transferului biletelor de tratament pentru pensionari de la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Având în vedere cele menționate mai sus, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați dacă s-a întreprins ceva în această direcție și dacă există un plan de acțiune pentru viitorul apropiat care să rezolve această problemă.
Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal și în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.