Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc.
Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.
Stimate domnule prim-ministru,
Prin intermediul unui memoriu am aflat o situație pe care o apreciem ca fiind deosebit de gravă și cu consecințe negative inacceptabile. Este vorba de cazul medicilor primari Alexandru Cornea și Bogdan Rotăreasa, de la Secția chirurgie cardiacă II din cadrul Institutului de boli cardiovasculare „Prof. dr. Iliescu”, București.
Din cele prezentate rezultă că în speță conducerea institutului a creat și menține un climat de tensiune în rândul medicilor, incorect și inadecvat intereselor firești ale pacienților și ale personalului de specialitate.
Concret, doi tineri chirurgi, medici primari specializați în străinătate în intervenții medicale prin tehnici moderne de mare eficiență în domeniul chirurgiei cardiovasculare, au semnalat faptul că sunt împiedicați sistematic să-și facă meseria în condiții normale. Metodele utilizate împotriva lor țin de neplanificarea în programul operator al secției, denigrarea publică, intimidarea colegilor cu care aceștia colaborează, utilizarea unor șicane cu caracter administrativ, precum și alungarea și deturnarea pacienților acestora.
Domnule prim-ministru,
Vă solicităm declanșarea unei anchete din partea Corpului de control al primului-ministru pentru clarificarea situației semnalate, luarea măsurilor necesare și intrarea în legalitate.
Așteptăm răspuns în scris.
Interpelarea este semnată de domnul senator Ion Iliescu și de domnul senator Șerban Nicolae.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.