Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Marin Almăjanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat în ședința din 8 decembrie 2010.
În conformitate cu prevederile art. 61 și ale art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au examinat propunerea legislativă sus-menționată în ședințe separate.
În urma examinării propunerii legislative și a opiniilor exprimate de membrii celor două comisii, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative pentru modificarea lit. b) a alin. (3) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, întrucât prin adoptarea acestui act normativ s-ar crea discriminări între arendași, concesionari și alți deținători de luciu de apă.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaților este Cameră decizională. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.