Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2016
Declarații politice · respins
Vasile Varga
Discurs
Avem un raport comun al celor două comisii pe care le-ați enunțat, domnule președinte.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, iar Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil.
Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 115 din Legea administrației publice nr. 215, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul stabilirii unui termen de maximum 5 zile lucrătoare pentru comunicarea dispozițiilor președintelui consiliului județean de către prefect.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că dispozițiile Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administrației publice nr. 215, precum și prevederile Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului sunt neconstituționale.
Comisiile au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea Legii privind completarea unor prevederi ale Legii administrației publice nr. 215/2001 și unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.