Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2015
other · adoptat tacit
Iulian Iancu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Această propunere legislativă a fost supusă dezbaterii în fond în cadrul Comisiei pentru industrii și servicii.
Aș vrea să vă spun că propunerea urmează unei alte propuneri, cu același domeniu, respinsă de Cameră.
Aceasta a fost respinsă de Senat, nu este susținută de către Guvern, pentru că dorește exceptarea de la plata obligațiilor bănești privind obligațiile stipulate în Codul silvic referitoare la persoanele fizice și juridice, precum și obștile de moșneni și composesoratele, în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Turismului „Schi în România”.
Membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, să respingă propunerea legislativă, din următoarele motive: în primul rând, nu se stabilesc condițiile în care sunt exceptate persoanele fizice; de asemenea, exceptarea de la plata taxei pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier urmează unui articol, respectiv art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, care se referă tocmai la taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier. De asemenea, dacă beneficiarii scoaterii definitive din fondul forestier național sunt persoane fizice sau juridice, obște, moșneni sau composesorate, și acestea compensează terenurile scoase din fondul forestier național aflate în proprietatea lor cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate, nu mai este necesar să plătească contravaloarea terenului.
Iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, privind lucrări de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, adică exact subiectul propunerii, cuprinse în Programul Național de Dezvoltare a Turismului „Schi în România”, aprobat prin Legea nr. 526, toate acestea sunt declarate automat de utilitate publică.
În consecință, având în vedere că același text, același conținut a fost supus votului plenului Camerei Deputaților în 12 noiembrie 2013 și respins, pentru motivele enunțate membrii comisiei propun plenului respingerea propunerii legislative.
Vă mulțumesc. La dezbateri generale? Domnule Iane, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.