Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 mai 2015
other · retrimis
Costică Canacheu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
## **Domnul Costică Canacheu:**
Așa cum a fost menționat de către inițiatori, sunt patru prevederi importante: extinderea perioadei de planificare la 10 ani. Și până acum am mai planificat și pe perioade mai îndelungate. O noutate este procesul acesta de eficientizare prin evaluarea planificării apărării prin informarea periodică a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, referitor la stadiul de îndeplinire a obiectivelor stabilite, atât la nivelul Ministerului Apărării Naționale, cât și al structurilor partenere din Alianța Nord-Atlantică.
Vreau să menționez că avem un rol important, noi, Parlamentul, în legătură cu planificarea apărării și vreau să menționez că ultima Strategie națională de apărare pe care noi am aprobat-o este din 2008, cealaltă strategie trimisă Parlamentului n-a ajuns la dezbatere în plen și aprobare, Cartea albă a apărării, ultima, este din 2009, deși era anunțată în 2013 o carte albă de către domnul ministru Dușa, a apărării, ca fiind unica și cea mai importantă. Iată, ea încă nu este aprobată de noi și nici cu bugetul nu stăm prea bine.
Adică putem planifica, dar dacă și acest domeniu, al apărării, va fi tratat de Guvern cum și alte domenii sunt tratate, planificăm degeaba.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.