Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Alin Silviu Trășculescu
Discurs
Mulțumesc mult, doamnă președinte.
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată spre dezbatere și avizare cu Proiectul de lege pentru corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie corespunzător noilor categorii de trenuri.
Menționez că proiectul de lege a fost respins de Senat. În schimb, proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie acordate persoanelor cu handicap grav, celor cu handicap accentuat, persoanelor cu afecțiuni renale, pensionarilor din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, corespunzător noilor categorii de trenuri, ca urmare a adoptării terminologiei definite explicit pentru serviciile feroviare și utilizată în prezent în practica europeană, respectiv a transformării celor patru categorii actuale de trenuri (intercity, rapid, accelerat și personal), în următoarele categorii: intercity, interregio și regio.
Membrii Comisiei pentru industrii și servicii specifice au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege pentru corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie corespunzător noilor categorii de trenuri, în forma prezentată de Guvern.
Prin obiectul de reglementare și conținutul său, proiectul de act normativ se încadrează în categoria legilor organice.
Doamnă președinte, propunem eliminarea art. 3 din proiectul de lege, deoarece termenul prevăzut de intrare în vigoare, respectiv 11 decembrie, survine anterior publicării legii de aprobare.
Mulțumesc mult.
Deci propun eliminarea art. 3.
finanțe și bănci și de Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea unor noi principii tarifare care să permită adaptarea acțiunilor operatorilor de transport feroviar public de călători la necesitățile pieței, urmând, totodată, stabilirea cadrului legal pentru realizarea unui nou soft de vânzare a legitimațiilor de călătorie, precum și abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 149/2001 privind instituirea tarifului intern de călătorie în transportul feroviar.
Membrii Comisiei pentru industrii și servicii au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2011 pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători, în forma adoptată de Senat.
Prin obiectul de reglementare și conținut, proiectul de act normativ se încadrează în categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .