Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Mocanu
Discurs
## Mulțumesc mult, doamnă președinte.
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „De ce spitalele din Iași sunt pline ochi?”
Un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arăta că în România există prea multe paturi în spitale. În timp ce media europeană este de 4,2 paturi la mia de locuitori, în Iași avem 6,2–6,5 paturi la mia de locuitori. Paradoxal însă, în foarte multe spitale din Iași pacienții stau câte doi în pat. Ce se întâmplă, doctore?!
Explicația este simplă și este oferită chiar de către medicii din spitale: se fac prea multe internări. Mulți dintre pacienți, o spun tot specialiștii, ar putea fi foarte ușor tratați de medicul de familie sau la cabinetele din ambulatorii, fără a mai fi internați. Cu toate acestea, majoritatea bolnavilor, chiar și a celor cu afecțiuni minore, ajung în unitățile spitalicești.
După cum se știe, cea mai scumpă asistență medicală este tocmai cea oferită de spitale. Or, o țară care vrea să aibă un sistem de sănătate eficient și performant trebuie să
trimită cât mai puțini pacienți în spitale. Suntem obligați să punem un accent mult mai mare pe profilaxie și pe medicina omului sănătos.
Din păcate, situația este agravată de criza economică prin care trece România. Astfel, numai la Spitalul de Urgențe din Iași au fost raportate, în ultimele luni, depășiri masive ale normei de pacienți internați. Deși contractul prevede 600 de internări lunar, de la începutul anului au fost înregistrate 750 de internări continue în fiecare lună. Mulți dintre aceștia suferă de boli cronice și preferă internarea deoarece nu mai au bani pentru medicamente, dar creșterea numărului de pacienți a condus la creșterea semnificativă a sumelor necesare tratamentelor. Unii directori de spitale deja s-au plâns că, în atare condiții, în scurt timp vor fi obligați, pentru a face față cheltuielilor, să reducă din salariile cadrelor medicale, ceea ce este grav și poate influența în rău actul medical. Și atunci?!
Reorganizarea sistemului medical, distribuția pe specialități, precum și managementul internărilor sunt câteva dintre problemele care trebuie dezbătute cât mai grabnic de către factorii de decizie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.