Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 februarie 2010
procedural · Trimis la votul final
Gabriel Andronache
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2009.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2009.
Potrivit prevederilor constituționale și ale Regulamentului Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2009, act normativ prin care se propune soluționarea conflictului de norme juridice, aparținând unor categorii de acte normative din categorii diferite, prin abrogarea art. 29 alin. (1) lit. d).
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare raportul de adoptare a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2009, cu amendamentele prezentate în anexă.
Prin urmare, comisia propune transformarea Proiectului de lege privind respingerea Ordonanței de urgență în Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 61/2009.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Fiind procedură de urgență, vă propunem cinci minute pentru dezbateri generale și un minut pentru dezbaterea pe articole.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.