Ana Birchall

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică de astăzi pornește de la un element contextual, respectiv decizia Organizației Națiunilor Unite din urmă cu aproximativ două decenii de a proclama data de 17 octombrie drept Ziua internațională de combatere a sărăciei.

Flagelul sărăciei face victime pe întreg mapamondul, chiar dacă trebuie să recunoaștem că disparitățile sunt imense atunci când în balanță sunt puse statele din lumea occidentală cu cele din lumea a treia.

Din păcate, România nu a reușit să eradicheze sărăcia, iar statisticile ne arată foarte limpede că ocupăm un loc deloc privilegiat în interiorul Uniunii Europene.

Conform celor mai recente date oferite de Banca Mondială, sărăcia absolută afectează aproximativ 25% din populația României, în contextul în care conceptul de sărăcie absolută definește acele persoane care nu-și permit un coș de consum lunar de minimum 300 RON/persoană.

Acest calcul cuprinde, pe lângă alimentație, și cheltuielile, precum cele cu încălzirea, apa și alte servicii de subzistență. Deși poate părea neverosimil că în secolul XXI, într-o țară a Uniunii Europene și NATO, vorbim cu preocupare despre asemenea teme, trebuie să înțelegem că aproape cinci milioane de români se încadrează în această grilă a pauperității.

În mesajul lansat de ONU în acest an se vorbește despre „trecerea de la umilință și excludere la participare”, astfel că atenția noastră trebuie să se îndrepte și asupra românilor care sunt expuși riscului de excluziune socială.

Acest concept definește categoriile de cetățeni cu venituri mai mici de 60% din venitul mediu național..., fie trăiesc în gospodăriile în care munca depusă nu generează mai mult de 20% din același venit mediu.

Date statistice oficiale vorbesc în același context despre faptul că aproximativ jumătate din numărul de copii din România se confruntă cu riscul de sărăcie sau excluziune socială, realitate ce plasează țara noastră într-o poziție profund defavorabilă în peisajul european.

Fenomenul sărăciei este unul extrem de complex, iar eradicarea sa nu reprezintă o opțiune pentru decidenți, ci o obligație fundamentală față de o condiție ce aduce atingere drepturilor omului.

Societatea contemporană tinde să capete o polarizare tot mai severă, astfel că doar câteva procente din populație, ce dețin peste două treimi din bogăția globală, reflectă perfect falia dintre bogați și săraci, alimentând o serie de riscuri ce derivă din această stare de profundă inechitate.

Incapacitatea de a integra comunitățile mai puțin privilegiate reprezintă o problemă evaluată inclusiv sub spectrul securității, având astăzi suficient de multe exemple în Europa cu privire la vulnerabilitățile generate de o proastă gestionare a problemelor sociale.

Stimate colege,

Stimați colegi,