Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 iunie 2016
other
Ana Birchall
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.
Hristos s-a înălțat!
În declarația politică din această săptămână doresc să vă vorbesc despre cei care aprind pentru prima dată scânteia cunoașterii în sufletele copiilor, și anume învățătorii noștri dragi. În fiecare an, pe 5 iunie îi sărbătorim pe toți dascălii din România, care, prin munca lor neobosită, împrumută copiilor câte puțin din lumina sufletelor lor.
Stimate colege,
Stimați colegi,
Este greu de explicat în doar câteva cuvinte ce înseamnă să fii astăzi învățător. Munca învățătorilor are o atât de mare însemnătate pentru dezvoltarea individuală a copiilor, cu atât mai mult cu cât sistemul românesc de educație a fost supus la grele încercări în ultimii zeci de ani.
Învățătorii nu sunt simpli furnizori de informații, ei sunt primele călăuze ale tinerelor minți pe drumul cunoașterii. Ei sădesc primele semințe de dragoste pentru lectură, pentru știință, pentru educație, iar primii pași pe care ei îi ghidează pe calea învățăturii sunt definitorii pentru evoluția copilului în viitor.
Sunt sigură că, la fel ca mine, nici dumneavoastră nu veți uita nicicând prima zi de școală, mândria de a fi în sfârșit elev, curiozitatea și nerăbdarea de a afla lucruri noi și întâlnirea cu cea care a reușit să îmi aline teama unui nou început și să sporească în mine și mândria de școlar, și dorința nestinsă de învățătură. Cu măiestrie și cu multă blândețe a hrănit toate curiozitățile mele și dragostea mea pentru cărți și pot spune că o parte din omul care sunt astăzi i se datorează și doamnei învățătoare Dumitrescu, de la Școala generală din comuna Fulga de Jos, județul Prahova.
Cred că trebuie să ne amintim mereu să le mulțumim dascălilor pentru perseverența lor, pentru dedicația cu care ghidează drumul copiilor către lumina cunoașterii, pentru abilitatea de a face mințile copiilor să depășească granițele impuse de paginile cărților, pentru tandrețea cu care scot la lumină acele resurse nebănuite din interiorul fiecăruia și pentru grija și dragostea lor pentru copii.
Dascălii merită mai mult decât recunoștința noastră rostită în discursuri, câteodată pompoase, la finalul sau începutul anului școlar. Ei merită salarii care să le asigure un trai decent, ei merită școli moderne, cu mijloace de acces în care să își poate desfășura activitatea, ei merită un sistem educațional stabil, care să nu se schimbe de la un an la altul și care să vină în completarea abilităților lor pedagogice, ajutându-i astfel să modeleze sufletele și caracterele copiilor noștri.
Cu toate lipsurile din sistemul nostru de educație, de pe băncile dascălilor noștri au ieșit generații de copii extraordinari, cu performanțe deosebite la învățătură, olimpici
internaționali cu care ne-am mândrit mereu atunci când au reprezentat România la competiții renumite.
Puterea de muncă și voința cu care învățătorii au inspirat aceste performanțe trebuie însă răsplătite și susținute. Cu școli moderne și un sistem educațional solid, sunt sigură că dascălii și profesorii noștri, alături de elevii lor, susținuți de părinți și de bunici, ar putea face adevărate minuni.